Sf Ierarh Nifon vs fariseii zilelor noastre

Gândurile unui creștin-ortodox în prag de Nifoniadă – de Simona Ioana Mihăilescu

În fiecare an, pe 11 august creștinii ortodocși îl prăznuiesc pe Sf Ierarh Nifon, fost Mitropolit al Țării Românești. Acesta este cunoscut în religia ortodoxă ca fiind primul Sfânt canonizat în România, cel care a scris și Rugăciunea de dezlegare care se citește la Slujba Înmormântării.

Sursa foto: DOXOLOGIA.ro

Fost Patriarh al Constantinopolului, trimis de turci în exil, este adus în Țara Românească de domnitorul Radu cel Mare, care i-a spus: «eu să domnesc, iară tu să ne îndreaptezi şi să ne înveţi legea lui Dumnezeu şi să fii tată şi păstoriu mie şi tuturor oamenilor, şi solitor la Dumnezeu»

Sursa: DOXOLOGIA.ro

Venind în ţară, Sfântul Ierarh Nifon află “turma neplecată şi neascultătoare şi Biserica răzvrătită şi cu obiceiuri rele şi nesocotite”.

Este recunoscut ca fiind cel care a încercat să pună ordine în viața Bisericii Ungrovlahiei de atunci, fără a da înapoi sau a închide ochii în fața unor greșeli domnești, asigurându-se de respectarea legii creștin-ortodoxe și de buna conduită a vieții monahale.

A fost îndepărtat de Radu cel Mare tocmai pentru că a refuzat să treacă cu vederea faptul că sora lui Radu cel Mare, rămasă văduvă, luase un boier din Moldova, care își lăsase soția și copii acasă, venind în Țara Românească, lucru care contravine legii creștinești, fiind considerat adulter.

Sursa: DOXOLOGIA.ro

Sfântul Ierarh Nifon nu s-a lăsat ispitit nici de ideea unui trai bun, atunci când Radu cel Mare a încercat să-i cumpere tăcerea și a continuat să-l “mustre” (certe) pe domnitor, acesta din urmă sfârșind prin a-l alunga „far’ de dreptate, doar pentru că a rostit adevărul”. Tradiția spune că, la plecare, Sfântul Ierarh Nifon și-a scuturat încălțămintea pentru a nu lua niciun fir de praf din pământul în care o asemenea nelegiuire era trecută cu vederea și ar fi rostit următorul blestem: «Văz zice pogorându-se pre voi şi pre ţara voastră, pentru netocmirea bisericii şi pentru mulţimea fărdelegilor voastre mânia lui Dumnezeu.»

Sursa: DOXOLOGIA.ro

Ideea blestemului este întărită de faptul că Radu cel Mare, imediat după plecarea Sfântului a căzut într-o boală groaznică și cumplită în care a zăcut 7 ani, până la moartea sa.

Neagoe Basarab, cel care a fost fiul duhovnicesc al Sfântului Ierarh Nifon, este cel care aduce moaștele Sfântului la Mănăstirea Dealu, la Târgoviște și le așază deasupra mormântului lui Radu cel Mare, unde se spunea că se întâmplau tot felul de lucruri ciudate. Apoi, după ce blestemul a fost îndepărtat, Neagoe Basarab trimite sfintele moaște înapoi călugărilor de la Athos, îmbrăcate într-o frumoasă raclă de argint aurit.

La Mănăstirea Dealu s-ar păstra doar o părticică din moaștele Sfântului Nifon, alături de o icoană a acestuia. Conform Comunicatului Arhiepiscopiei Târgoviște, racla cu sfintele moaște s-ar afla în Catedrala din Târgoviște. Pentru târgovișteni ar putea fi puțin derutant pentru că pentru noi, Mitropolia și Catedrala sunt două lăcașuri de cult diferite. În Târgoviște, exact la intrarea dinspre București, pe partea dreaptă, este Biserica Sf Nifon, cunoscută și ca Biserica Sârbilor, unde se află racla cu degetul arătător al Sf Ierarh Nifon.

Sf Ierarh Nifon i s-a mai spus și „Gură de Aur”, fiind asemănat, datorită faptelor sale, cu Ioan Botezătorul.

Nu putem să nu observăm cum prăznuirea Sf Ierarh Nifon s-a transformat la Târgoviște într-o mascaradă care aduce aminte de manifestațiile comuniste de la 23 august, când toți eram obligați să mergem pe stadion și să lăudăm „conducătorul mult iubit”. 

Și cum să nu ne aducă aminte de comunism, când Nifon de acum, cel care nu a venit la Târgoviște cu mâna goală din Ialomița, ci l-a luat și pe vicar, este știut ca fiind fost securist? Oare am ieșit vreodată din comunism? La Târgoviște tindem să credem că nu. Sărbătoarea pare mai degrabă un prilej pe care mulți politicieni nu îl ratează pentru a arăta oamenilor cât de credincioși ar fi.

Pentru 2 zile centrul orașului urmează să fie blocat iar. Peste tot o să vedem autocare parcate, așteptând să-i ducă acasă pe cei pe care i-au adus, forțat, am spune noi (iar imaginile cu tinerii bine organizați nu ne contrazic), să participe la această sărbătoare. Nu credem că exagerăm având în vedere și declarațiile unora dintre participanții din localitățile din județ. Pentru că ÎPS Nifon de acum nu ar risca să se trezească în fața câtorva oameni. Toată desfășurarea asta de „forțe” nu poate decât să ne facă să credem că cei care sunt în fruntea Arhiepiscopiei Târgoviște au cultul personalității foarte bine dezvoltat. Chiar wikipedia spune că acest cult al personalității se întâlnește în regimurile totalitare, dar și imediat după revoluții. 

Sursa foto: Politica Boaștei. 11 august 2022

Tindem să credem că foștii securiști, știind asta, au pregătit alți „conducători” pentru a putea să îndobitocească un popor. Cum imediat după 1989 nu se putea pune în discuție apariția unui alt „lider” pe modelul lui Ceaușescu, au profitat de faptul că românii sunt credincioși și cu frică de Dumnezeu, că ce le spune preotul e sfânt și au infiltrat în Biserica Ortodoxă indivizi care, prin faptele și comportamentul lor, să îndepărteze oamenii de Dumnezeu și să-i slăbească în credință.

Scăderea încrederii românilor în Biserica Ortodoxă Română nu este rezultatul dezvăluirilor făcute de către presă sau a ceea ce spun oamenii, mai ales în șoaptă, despre mai marii Bisericii, luxul sau desfrăul în care unii dintre ei trăiesc, ci chiar modul în care aceștia se raportează la credință, la legea creștinească și la valorile ortodoxiei. Trăim totuși în țara în care mulți copii se culcă flămânzi și pentru care ciocolata este un lux… Am auzit cum ajută Biserica, dar modul de viața adoptat de unii preoți ar contrazice orice vorbă spusă.

Sursa foto: morometia.ro

Nu știm câți dintre cei care sunt aduși la Nifoniadă, așa cum au ajuns să o numească oamenii în sens peiorativ, din cauza opulenței cu care se desfășoară, știu cine a fost și ce a făcut Sfântul Ierarh Nifon, cel prăznuit pe 11 august. Cred că, dacă i-am întreba, nu am fi surprinși să primim răspunsul că e ziua lui Nifon Mihăiță și pe el îl prăznuim. Ce să știe oamenii dacă aud doar Nifon în sus, Nifon în jos, că el e cel care face și desface totul în Dâmbovița și că are putere mare la București?

Știind acum puțin despre Sf Ierarh Nifon nu putem să nu observăm ce mare diferență este între el și mai marii Arhiepiscopiei Târgoviște.

Sursa foto: Arhiepiscopia Târgoviște

În timp ce el a respectat și a apărat legea creștinească, chiar și în fața celui care l-a ajutat să devină Mitropolitul Țării Românești, cei de acum o încalcă nonșalant. Și se mai și mândresc cu păcatele pe care le fac.

În timp ce Sf Ierarh Nifon nu a trecut cu vederea păcatul adulterului, chiar dacă acesta era făcut de un membru al familiei domnitorului, Nifon cel de acum închide ochii chiar la adulterul vicarului, unul dintre cei aflați la conducerea Arhiepiscopiei. Cu alte cuvinte, îngăduie păcatul chiar în sânul Bisericii și nu oriunde în sânul Bisericii, ci la vârful ei. 

În timp ce Sf Ierarh Nifon a refuzat averea pentru a deveni părtaș la o asemenea nelegiuire, fie și prin tăcere, cei de acum nu știu cum să mai acumuleze averi. Pentru ei. 

În timp ce Sf Ierarh Nifon nu se lăuda cu binefacerile, cei de acum nu știu cum să se mai laude cu „binefacerile” făcute din banii altora, fie că vorbim de bani publici alocați de autoritățile publice, fie că vorbim de taxe impuse oamenilor (chiar și cele transmise din gură în gură) sau de donațiile la Cutia Milei. 

Sf Ierarh Nifon își dedica timpul să se roage și să readucă ordinea în sânul Bisericii, cea pe care o găsise ca pe turmă rătăcită, să respecte Cuvântul lui Dumnezeu și să întărească credința oamenilor. Ai noștri au alte preocupări: mai o afacere pe bani publici, mai o distracție, mai cum să îi certe pe cei care nu îi laudă și spun adevărul despre ce fac ei… Mai nou, unii și-ar fi descoperit pasiunea pentru politică. Iar pentru un post de parlamentar, pare că ar fi în stare de orice. 

În timp ce Sf Ierarh Nifon se închina doar lui Dumnezeu, unii dintre cei de acum au ales să Îl trădeze, închinându-se la alt stăpân. 

În timp ce Sf Ierarh Nifon îi prețuia pe preoții cu har, cu credință în Dumnezeu, mai marii Bisericii îi prigonesc pe cei drepți și buni și laudă pe cei care se poartă urât cu oamenii. Am observat milițieni (intenționat am să folosesc acest termen) care, spre sfârșitul carierei de milițian, urmează cursurile fie, ale Facultății de Teologie, fie un master în teologie. Oare de ce?

Sursa foto: Arhiepiscopia Târgoviște

Atacul cel mai mare care se dă în zilele noastre este cel la credință. Cei care au vrut și vor ca românii să fie ținuți în continuare sub sclavie știu că, atunci când oamenii au necazuri și suferințe, singurele care îi ajută să răzbească sunt credința și nădejdea în Dumnezeu. De asta atacul la credință trebuia să se dea din interiorul Bisericii. Atunci au transformat-o într-o instituție care pare să nu mai aibă nicio legătură cu credința creștină, căpușată de masoni și securiști. În momente grele, când toți am stat față în față cu pandemia, când mulți ne-am pierdut persoane dragi, Biserica, prin mai marii ei, a închis porțile pentru creștini. Nu toată…

Cei care ne predică în fiecare zi și ne spun cât de rătăciți suntem cei care spunem cu voce tare ceea ce mulți gândesc, care îî mustrăm și le cerem să se îndrepte, sunt cei care, după ce au scrâșnit din dinți prefăcându-se a fi cei buni și toleranți, cei care nu judecă, cei care ne îndeamnă la a fi buni, încep să atace mișlește, prin spate, prin alții. 

Datoria noastră este să nu ne uităm adevărații sfinți, modul în care ei au apărat credința creștin ortodoxă, să spunem adevărul și să-i „mustrăm” și noi pe cei care folosesc Biserica și pe Dumnezu pentru interesele proprii. Să le aducem aminte că pot să ne ia orice, dar pe Dumnezeu cel Adevărat nu ni-L pot lua! Să le spunem că binele și praznicele se fac în tăcere, iar restul e doar teatru…


Sursa foto: Ahiepiscopia Târgoviște

Se apropie Nifoniada… Oare câți vor avea curajul să spună cu voce tare: Împăratul e gol de Dumnezeu și prea plin de el?

RăspundeRedirecționează

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *