Cine suntem noi

Suntem cei care ne încăpățânăm să o luăm de la capăt ori de câte ori suntem atacați cu lovituri sub centură atunci când spunem adevărul și refuzăm să mai lăsăm gunoiul ascuns sub preș.

 
Suntem cei care am tăcut din bun simț timp de 30 de ani în fața incompetenței, prostiei, hoției, ipocriziei, minciunii și corupției din sistem și din statul român.
 
Suntem cei care am înțeles că fiecare dintre noi e și sistemul și statul și nu așteptăm ca alții să vină și să facă ordine în haosul în care România se află acum. Suntem cei care ne asumăm vina și complicitatea prin tăcere care au dus la dezastrul în care se află România acum.
 
Suntem cei care ne-am lovit direct de corupție și nedreptate, care am asistat cum ne sunt băgate în pământ, înainte de vreme, persoane dragi. Cei care nu vorbesc și nu acționează din cărți, ci din experiență.
 

Suntem cei care am înțeles că avem o datorie față de toți înaintașii noștri, cei care ne-au lăsat o țară, față de cei care au murit câștigându-ne libertatea și, mai ales, libertatea de exprimare.

Valorile noastre

Valorile noastre sunt valorile poporului român: spirituale și materiale.

Misiunea noastră

Să lăsăm celor care vin după noi o lume mai bună decât am găsit-o.

Suntem datori să luptăm cu corupția, ipocrizia, hoția, minciuna, nedreptatea.

Suntem pregătiți pentru că noi suntem cei care am fost numiți generația de sacrificiu!